Vechi Însemnări de Călătorie despre Mănăstirea Sucevița

Însemnările de călătorie evidențiază rolul monahismului ortodox bucovinean, în general, și al mănăstirii Sucevița, în particular, la cunoașterea și păstrarea identității confesionale, culturale și naționale a românilor de-a lungul istoriei.

„Nu se găseşte alt ţinut relativ mic ca acesta, care să cuprindă atâta frumuseţe şi atâta bogăţie în amintiri din trecut aşa de îmbelşugate, de îndepărtate şi de sfinte” 
Nicolae Iorga, Un capitol din viaţa culturală a românilor din Bucovina 1774 si 1857

„Bisericuţele din Bucovina, pictate şi înăuntru şi afară, sunt un unicat mondial, cea mai preţioasă comoară artistică a României (...). Avem şi noi minunăţii cu care ne putem lăuda în Europa. În lunga mea existenţă, întâmplător plină de peripeţii, am călătorit prin zeci de ţări, pe trei continente. Am avut astfel privilegiul să descopăr atât de multe splendori artistice, încât mă încerca o tristeţe, un fel de complex de inferioritate, văzând ce puţine monumente, creaţii omeneşti, se găsesc pe pământul nostru atât de pustiit de năvăliri şi de războaie. Ci iată avem şi noi pe lângă alte frumuseţi, o comoară unică: mănăstiri zugrăvite şi pe dinăuntru şi pe dinafară, cu o pictură care cu toate că păzeşte cu sfinţenie canoanele Bisericii Răsăritene, rămâne însă profund originală”.
Neagu Djuvara, Mănăstiri din Bucovina

„Bucovina, leagănul vechiului stat de altădată al Moldovei, este cel mai bogat colţ de ţară din România întregită în monumente religioase istorice, care ne-au păstrat şi ne înfăţişează comori de artă religioasă străveche, începând cu veacul al XIV-lea.

Aceste monumente religioase, mănăstiri şi biserici, ridicate şi înzestrate de voievozii Moldovei şi de alte figuri istorice, boieri şi vlădici, cari au jucat roluri însemnate şi neuitate în trecutul neamului românesc, sunt presărate, ca nişte giuvaere de arhitectură şi de pictură unică în feliul ei, peste tot cuprinsul Arhidiecezei Bucovinei, dar mai cu seamă în vechile oraşe moldoveneşti, Cernăuţi, Siret, Suceava şi împrejurimile lor.

Numai cine a vizitat aceste vechi monumente religioase din Bucovina de cari sunt legate atâtea duioase amintiri istorice şi a cunoscut bogăţiile artistice păstrate în muzeele mănăstireşti de aici, poate spune că cunoaşte cu adevărat frumuseţea neîntrecută şi exotică a culturei şi artei româneşti din trecut, şi astfel, dacă e Român, poate iubi şi preţui mai mult cultura şi civilizaţia veche, strămoşească, a României, iar dacă e străin, le poate admira şi stima.

Cunoaşterea acestor monumente religioase va redeştepta în sufletele româneşti dorul de a se adăpa mai mult la izvoarele de credinţă ale Bisericii strămoşeşti, singurul scut al existenţei noastre naţionale din trecut şi le va însufleţi de dragostea de ţară şi de lege a străbunilor, spre a avea nădejdea şi garanţia că şi în viitor vor putea trăi într-o Românie românească şi creştină”.
Simion Reli, Călăuza monumentelor religioase  și  istorice din Eparhia Bucovinei

„Mănăstirea Suceviţa. În zorii zilei cu aerul tare de munte ne dăm salutul cuvenit şi pornim străbătând dealuri şi văi, câmpii întinse printre ogoare de păpuşoiu încă verde, cu pete închise de in şi cânepă, sate româneşti cu căsuţe de lemn meşteşugit lucrate. Pretutindeni turme de oi şi cirezi de vite, risipite la păşune.

Intrăm în curtea mănăstirii Suceviţa, prin poarta ce ni se deschide de mâna unui paznic. Este una dintre cele mai frumoase mănăstiri prin situaţia ei admirabilă şi liniştită între munţii Furcoi şi Neagoe, a cărui pictură in fresco, bine conservată pe dinăuntru şi pe dinafară, ne dovedeşte dragostea şi marea răbdare ce au avut cei de acum 400 de ani pentru sfintele locaşuri dumnezeieşti. Cu privire la întemeierea ei, Cuviosul Ilarion, spune că, Gheorghe Movilă, încă înainte de a ajunge Episcop de Rădăuţi mai târziu fiind numit şi mitropolit al Moldovei, ar fi clădit la început o bisericuţă de lemn pe moşia domnească Suceviţa, cu asentimentul lui Petru Vodă Şchiopul, apoi o altă biserică de zid Arătarea Domnului, sfinţită la 1581 chiar de el ca Episcop. Această bisericuţă ar fi fost călcată de nelegiuitori şi distrusă prin anumite întâmplări necunoscute, zidindu-se din nou de acelaşi Episcop, dându-i hramul Învierea, la care s-au făcut multe îmbunătăţiri, fratele său Ieremia Movilă fiind domnul Moldovei pe atunci.

Colecţia de antichităţi nu are proporţiile unui muzeu măreţ, ci sunt vreo două odăi unde stau aşezate la rând: Evanghelia scrisă de călugări în secolul XV şi XVI; vestminte bisericeşti lucrate de mână în fir şi mărgăritare, icoane dăruite de Mitropolitul Gheorghe Movilă; amulete cu diferite tablouri religioase, purtate de împăraţi şi principi, Evanghelia împodobită cu desenuri colorate şi miniaturi atât de frumos împletite, dăruită de Ecaterina a II-a a Rusiei (1760); scrisori domneşti, aşternute pe pergament cu peceţi mari de ceară; pomelnic cu portiţe din 1588 cu numele tuturor ctitorilor; epitaf, în fir de aur şi argint în perle şi diamante, cu mărgăritare, cusut de Maria de Mangop; chipul lui Simion Movilă, tatăl Mitropolitului Petru Movilă, cusut de soţia sa Margareta, asemenea şi chipul lui Ieremia Movilă, de o rară frumuseţe, ţesute cu un gust şi o pricepere neîntrecută, fiind expuse la expoziţia din Paris (1924) şi Bruxelles (1935).

În anul 1831 arzând clădirile şi chiliile mănăstireşti, au fost reclădite făcându-se şi alte îmbunătăţiri, din fondul mănăstiresc. Mai târziu s-a reparat şi biserica învelind-o, restaurând turnurile şi zidurile, iar capela de iarnă Buna Vestire, aşezată în turnul de deasupra porţii de intrare a fost radical reparată, atât în interior cât şi exterior.

Această mănăstire de călugări, care a dăinuit aproape 400 de ani, astăzi cum nu-şi mai îndeplinea scopul ei caritabil sau cultural, s-a transformat în mănăstire de maici, de către Î. P. S. S. Mitropolitul Visarion. Maicile au fost mutate la Suceviţa din Vatra Moldoviţa şi predarea mănăstirii s-a făcut de delegatul Mitropoliei, părintele stareţ Gherman din Dragomirna. Ultimul egumen al mănăstirii Suceviţa a fost arhimandritul dr. Ortezie Popescu actualul stareţ al mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou dela Suceava şi fostul tovarăş de temniţă a lui Ciprian Porumbescu în cunoscutul proces al Arboroasei.
Pr. Dimitrie P. Micşunescu, Vizitând mănăstiri basarabene şi bucovinene

„Una din cele mai însemnate mănăstiri în privința istorică, ba chiar arhitectonică, este fără îndoială mănăstirea Sucevița din Bucovina. Însemnătatea cea mare o datorește ea împrejurării, că întreg trecutul ei este strâns legat de vestita familie a Movileștilor, care a jucat un important rol în istoria neamului românesc, fost-au doară din numeroasa și avuta familie a Movileștilor, Ieremia, domn al Moldovei, iară fratele său Simeon mai întâiu domn al Țării Românești și apoi al Moldovei (...), tot așa George Movilă, iară Petru fiul lui Simeon Movilă, mitropolit al Kievului, iară alți Movilești au ocupat diferite boerii pe lângă domnii țării Moldoveiˮ.
Dimitrie Dan, Fundătoriul bisericii din mănăstirea Sucevița

„Cea mai interesantă Mănăstire din Bucovina este Suceviţa, atât din punct de vedere al arhitecturii, al picturilor al fresco cu care este ornată pe dinlăuntru şi afară, al mult preţioaselor odoare şi manuscripte ce posedă şi nu în urmă din pricina ctitorilor ei.

Ar fi deci o crimă neertabilă faţă de neam, dacă nu s-ar da la iveală istoria ei - aşteptând poate ca un străin să facă - ca fiecare român să poată cunoaşte şi aşa să-şi oţelească iubirea de neam şi de cultură naţională.

Din acest punct de vedere încerc în cele următoare să aduc la iveală tot ce priveşte Mânăstirea Suceviţa, acest nepreţuit odor strămoşesc, fără să am pretenţia, că am făcut ceva desăvârşit, ceeace nu mi-a ertat multipla mea ocupaţiune zilnică, cât şi depărtarea reşedinţei mele de Suceviţa. Cititorul însă fie încredinţat că ceea ce îi ofer este lucrat nu cu puţină muncă şi cu mult zel izvorât din dragoste de neam şi istorie românească”.

Dimitrie Dan, Mânăstirea Sucevița. Cu anexe de documente ale Suceviței și Schitului celui Mare. Aprobat de Academia Română cu mai multe ilustrațiuni

„Mănăstirea Suceviţa. Localitatea acesta ş’a luat numirea de la păreul Suceviţa, carele curge pe lângă mănăstire. Şi acestă mănăstire, ca şi Putna este situată între munţi. Deosebirea este, că locul aici este mai spaţios şi aspectul mai plăcut. Înainte de a ajunge la mănăstire, este comuna Suceviţa, locuită de români în număr de 960 suflete.

Egumenul mănăstirei Archimandritul Ilarion Filipovici ne-a priimit forte amical, şi ne-a pus la disposiţie tot ce timpul ne-a permis a vedea şi observa.

Mănăstirea acesta este cea mai frumosă dintre mănăstirile Bucovinei: o curte spaţioasă şi forte curat ţinută; case frumose, mai ales cele egumeneşti, forte bine şi curat, ba chiar elegant întreţinute. O biserică măreaţă în mijloc, zugrăvită pe din afară şi pe din lăuntru, zugrăvelă antică bine conservată.

Păstrarea zugrăvelei de din afară se datoreşte atât artei solide, cât şi streşinei cei jose a acoperementului, care aperă păreţii de ploie; formă antică, care în Bucovina se păstreză încă la unele biserici vechi. Zidurile mănăstirei sunt forte înalte şi în partea de sus cu metereze, ceea ce ne aduce aminte, că mănăstirile în vechime, mai ales după ce Turcii au ordonat stricarea cetăţilor şi au oprit construirea altora, - serviau ca cetăţi de aperare. Partea de sus a zidului, sub metereze, este mai îngustă, în cât partea de jos a zidului, formeză acolo un fel de prispă, pe care să potă âmbla şi sta aperătorii, carii prin metereze ţinteau cu armele pe duşmanii de din afară, ce ar fi asediat mănăstirea. Biserica mănăstirei este împărţită în mai multe despărţiri, prin păreţi cu uşi. În ântâia despărţitură este pridvorul seu porticul; în a doua narthica seu polunoşnicul; în a 3-a, numită a ctitorilor sînt mormintele Domnilor Ieremia şi Simeon Moghilă. Mormintele lor au epitafuri, şi pe păreţi sunt doue mari tablouri, care represintă pe aceşti Domni fraţi cu familiele lor. Chipurile sînt cusute cu fir în mărime naturală, şi păstrate forte bine sub sticlă. În a 4 – a despărţire este templul propriu numit; în a cincea altariul. Biserica nu are inscripţiune, ci numai locul pregătit, unde ea trebuia să fie, deasupra uşei la intrarea din afară; în locul ei este o iconă”.

„Şi această mănăstire are multe odore ctitoreşti, urice şi cărţi vechi. Ne avend timp a le revedea tote, am însemnat numai următorele...”

„Anticităţile Mănăstirei Suceviţa au trebuinţă de un studiu mai îndelungat acolo la faţa locului, ceea ce eu n’am putut face cu acestă ocasiune; căci a doua zi Sâmbătă la amează am părăsit acestă Mănăstire”.

„Precum se vede din acestă relaţiune, mănăstirile noastre ne-a păstrat multe resturi din vechia cultură a Românilor. Bisericile noastre, deca nu în totul, cel puţin în parte, represintă motive sublime de architectură, care şi astăzi fac onoare geniului străbun. Pictura bisericescă ne dă tipurile şi modelurile, după care trebue să se cultive şi desvolte la noi acestă artă. De asemenea sculptura, argintăria, desenul şi cusetoria, găsesc aici modele vrednice de imitat şi continuat. Ele ne îndemnă la formarea tipurilor de arte naţionale. Mănăstirile, de asemenea, prin monumentele lor istorice ne dau o mulţime de date, spre a ne complecta şi desvolta istoria trecutului nostru în tote privirile. Academia română ar face un mare serviciu culturei nostre intelectuale şi artelor, decă al lua mesuri, prin omeni competinţi a se aduna tote resturile culturei nostre antice păstrate prin mănăstiri, şi a se publica într’un album, carele să potă fi pus la disposiţiunea publicului, a scriitorilor şi artiştilor Români”.
Episcopul Melchisedec, O vizită la câteva mănăstiri şi biserici antice din Bucovina

„Apa Suceviţei, pe care am trecut-o venind spre mănăstire, lunecă mai departe către Suceava. Toată mănăstirea iese acum ca din pământ: ziduri cu ferestruici de împuşcat, case egumeneşti, turn de intrare, cu un lung coperiş ascuţit, fireşte nou, care seamănă cu cel de la Dragomirna, patru bastioane în colţuri, biserica mănăstirii iţiindu-şi frumoasa turlă peste multele hogiaguri albe, cele două turnuleţe de la biserica parochiei, clădită fără stil prin anii 1770, în afară de ziduri.

De la început se vede că zidirea de aici e mult mai puţin acoperită şi căptuşită de podoabe, în toate părţile ei, decît cea de la Dragomirna. Dar Suceviţa, pe care o ridicară Movileştii, adecă cei trei fraţi de la o mamă, Voevozii Ieremia şi Simion şi Vlădica Gheorghe, Mitropolit al Moldovei, a fost mai trainică şi a avut mai mult noroc, - pănă în ziua de astăzi, cînd are în părintele egumen Ilieş un bun gospodar - mai mult noroc decît strălucitul juvaier de lîngă Suceava, decît acea pregătire a Trei-Ierarchilor.

Poarta de intrare şi turnurile n-au nimic deosebit; pe cea d’intăiu, bourul de piatră stă întipărit şi astăzi ca o pecete domnească. Biserica însă robeşte de la început privirile prin întinderea, prin frumuseţea, prin păstrarea desăvârşită a zugrăvelii sale din afară, ca şi prin simplicitatea impunătoare a proporţiilor. Coperemîntul de şindrilă neagră, din care se desface turnuleţul săpat cu două rînduri de ocniţe, ocroteşte încă toate icoanele pe care le cere datina într-o biserică romînească, şi sfinţii se desfac întregi, strălucitori de noutate.
...
Decamdată nu pot face alta decît să pătrund în pridvor şi pronaos. Cel d’intăiu e făcut în chip original, neobişnuit nici înnainte, nici pe urmă în bisericile Moldovei şi luat poate, prin înrâurirea stăpânirii lui Simion Movilă în Muntenia, din această ţară. El e alipit la clădire, privind spre poartă şi dând astfel o intrare laterală: are trei deschideri, dintre care una e uşa, iar celelalte două fereştrile, toate din arcuri sfărîmate. Din el se trece printr’o uşă cu aceleaşi arce sfărîmate, obişnuite mai ales după 1500, şi care încadrează aici şi deschizătura fereştrilor, în pronaosul frumos zugrăvit, unde dorm în dreapta morţii încununaţi, pe cînd locurile copiilor lor, o fetiţă a lui Ieremia şi o fetiţă a lui Simion, Zamfira şi Teodosia, sînt la o parte.

Mormintele lui Ieremia şi Simion sînt acoperite cu lespezi mari de marmoră, măiestru săpate, care sînt puse pe înnalte mese de piatră. Simion şi-a primit încă de la început această grea podoabă din urmă, prin îngrijirile soţiei lui Marghita, care a fost mama vestitului, învăţatului Petru Movilă, lumină a Răsăritului slavon. Mai tîrziu numai, un credincios boier al Ieremiei, un Stolnic al său, şi-a amintit cu duioşie şi recunoştinţă de stăpînul răposat şi i-a pus o marmură întru toate asemenea cu a fratelui. De aceia cred că Ieremia, mort cel d’intăiu, e aşezat mai aproape de mijlocul încăperii, pe cînd Simion stă de către părete.

Chipurile lui Ieremia şi Simion se văd pe acoperemintele cele vechi ale mormîntului fiecăruia, ce sînt păstrate acum în dulapuri de sticlă. Cu fir de aur şi de argint, pe mătase roşie, s’a făcut un Ieremia bărbos, cu falca de jos scoasă înnainte, cu nasul subţire, - sprincenat şi ochios, gras, fălcos, trufaş. Simion e înfăţişat ca mort, cu ochii închişi, mîinile pe piept, faţa foarte slabă, cu barbă mică, neagră. Haina împărătească de aur îl învăluie ca un giulgiu. Pe cap n’are cuşma luptătorului, straşnica căciulă a lui Mihai Viteazul, ca Ieremia, care cu aceiaşi căciulă a fost învins totdeauna, - ci coroana Împăraţilor. La drept vorbind, Mănăstirea e a lui Ieremia, mîntuită cu totul numai în domnia lui, de şi începută de multă vreme cu zloţii de aur ai tuturor fraţilor. Cînd pătrund mai tîrziu în naos, luminat de trei fereştri la stranele rotunjite în abside şi prinse pe din afară între două contraforturi, lumina bucuroasă a Lunii Paştilor de April iveşte frumuseţea vechiului alaiu domnesc zugrăvit pe păretele din dreapta, - pentru pomenirea şi prin chipuri a ctitorilor. În cap stă Ieremia, încununat, în haine arhiereşti pe mătasă roşie, cu guler alb şi mînecare roşii, - ca şi pe perdeaua mormîntului – frumos, ochios, sprincenat şi bărbos. Dreapta lui întinde către Mîntuitorul, ca prinos, clădirea bisericii, din care nici-un amănunt nu s’a schimbat pănă astăzi.
...
Popor curat şi mîndru, cu inima deschisă şi bună, popor evlavios şi darnic, popor de muncă şi de cuvînt, mlădiţă puternică a vechilor ostaşi, - neamurile nu te vor sfărîma lesne!”

Nicolae Iorga, Neamul românesc din Bucovina, Bucureşti